Georgina Kincaid se întoarce – la fel de spirituală, amuzantă, şi întotdeauna acolo unde există acţiune. Din nou o love story (cea veche?) şi tot soiul de răsuciri ciudate ale firului poveştii, la care se adaugă aceleaşi personaje secundare minunate – complicate uneori, ilare alteori, dar întotdeauna nişte adăugiri perfecte la fiecare întâmplare.
În cea de-a cincea aventură urbană efervescentă a Georginei, o entitate ameninţătoare o urmăreşte, invadându-i gândurile atunci când ea se simte deprimată şi aproape împingând-o la sinucidere. Nimeni nu ştie ce este acest „cântec de sirenă” – nici şeful ei, arhidemonul Jerome, şi nici prietenul ei Carter, îngerul. Evident, situaţia nu e deloc plăcută, mai ales când se suprapune cu apropierea nunţii lui Seth cu Maddie – unde Georgina va fi domnişoară de onoare!
În final, entitatea o va salva de tristeţea ei (de fapt, o va răpi), iar Georgina va fi obligată să treacă prin toate chinurile iadului – la propriu! – retrăind momente din trecutul său de muritoare, dar şi de nemuritoare, pentru ca entitatea să se hrănească din energia ei. Dar sunt oare toate aceste amintiri adevărate? Captivante şi în acelaşi timp emoţionante, ele ne arată cum a devenit Georgina ceea ce este ea azi, o răsfăţată a iadului, dar plină de compasiune şi înţelegere.
Sfârşitul – evident, plin de suspans, născând o mulţime de întrebări, deschizând tot soiul de posibilităţi – rămâne să îl afle cititorii…

Volumul are 384 de pagini, este cartonat, fără supracopertă, şi va avea preţul de listă de 39,90 lei. Cei care îl vor precomanda, vor beneficia de reducerea de 25% si de transport gratuit.
Cu acest penultim roman al seriei, aventurile eroinei noastre – şi a cărţilor (care le povestesc) pe piaţa românească – se apropie de final. Ultimul volum, Succubus Revealed, sperăm să fie publicat până la târgul din vară, Bookfest. Astfel, vom bifa încheierea celei de-a doua serii a lui Richelle Mead, după Academia Vampirilor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Fiecare gând e important pentru mine! =)