Puteti comanda cartea cu un simplu click pe coperta!
Bestseller New York Times
Bestseller Amazon
Clasată pe poziția a doua la categoria Cea mai bună carte Young Adult/New Adult a anului 2012, pe Goodreads!
SALVATĂ DE UN STRĂIN. BÂNTUITĂ DE UN SECRET.
CÂTEODATĂ, DRAGOSTEA NU-I UN LUCRU SIMPLU…
El o urmăreşte, dar nu face cunoştinţă cu ea până când, odată, într-o întâlnire neaşteptată, el devine salvatorul ei.
Atracţia dintre ei e incontestabilă. Totuşi trecutul, pe care el s-a străduit atât de mult să-l depăşească, şi viitorul, în care ea-şi pune atât de mari speranţe, ameninţă să-i despartă.
Numai împreună ar putea să lupte cu durerea şi vinovăţia, să înfrunte adevărul şi să găsească neașteptata putere a dragostei.
Jackie este o fată frumoasă, este la colegiu, de trei ani are un iubit admirabil şi i se pare că viaţa e uşoară şi viitorul îi zâmbeşte. Fără veste, iubitul o părăseşte pentru că vrea să încerce ceva nou, iar durerea despărţirii o face să nu mai ajungă la cursuri şi să fie la un pas să piardă examenul şi anul. Scapă ca prin urechile acului dintr-o tentativă de viol, părinţii îi spun că se duc la schi atunci când hotărăște să vină şi ea acasă în vacanţă… De unde să înceapă să se refacă?
De n-ar fi prietenii, s-ar prăbuși. Pas cu pas, ei o ajută să meargă mai departe. E ca într-un joc, îi vor spune ei şi o vor învăţa că este destul de puternică pentru a supravieţui.
Tammara Webber scrie o carte despre obsesie, punând-o sub lupă şi cântărindu-i bunele şi relele. Fiecare dintre personajele sale, atât de vii şi de colorate, are nişte demoni personali pe care trebuie să-i învingă, principalii vinovaţi pentru „greşeli” fiind: obişnuinţa care te face orb la realitate, dorinţa de a avea succes cu orice preţ, rivalitatea care calcă totul în picioare, ruşinea care te amuţeşte când ar trebui să strigi, neîncrederea că „de data asta” va fi altfel, va fi bine.
Cum iei cea mai bună decizie? E foarte uşor când iubeşti!
Pentru că, pe lângă tema violului – o fărădelege care lasă traume adânci şi totuşi, de regulă, este simplist expediată, bagatelizată, considerându-se că se poate „rezolva” la mica înţelegere între părţi şi mai ales, atât de adesea, aruncându-se vina asupra… victimei! – ţi se oferă una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste, captivantă prin descrierea scenelor de interacţiune între protagonişti unde, citind, te simţi deopotrivă intrus şi curios, şi fascinantă prin multiplele meandre, prin surprizele care se ţin lanţ, prin arta cu care scriitoarea ştie să te ţină cu sufletul la gură şi cu pumnii strânşi pentru personajele pe care le îndrăgeşti necondiţionat.
TRAILER realizat de mine
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Fiecare gând e important pentru mine! =)