10 nov. 2012

In curs de aparitie la editura Leda!!!

ŞCOALA S-A TERMINAT… PE VECI!, volumul 2 din seria MAXIMUM RIDE de James Patterson
O continuare – captivantă, plină de acţiune, mister, umor… şi tot ce-ţi mai poţi dori – a aventurilor trăite de copiii cu aripi.
Iată cum stă treaba pentru oricine-i nou-venit în această aventură.

Suntem şase: Angel, care are şase ani; Gasman, opt ani; Iggy, paisprezece ani, şi orb; Nudge, unsprezece ani; Fang şi cu mine (Max), care avem paisprezece ani. Am evadat din laboratorul unde am fost crescuţi, ni s-au dat aripi şi alte diverse puteri. Ne vor înapoi, foarte mult. Însă noi n-avem de gând să ne întoarcem. Niciodată.
Chiar dacă cei şase copii-pasăre trec uneori prin momente tragice, sunt urmăriţi şi atacaţi, nimic nu-i poate opri din drum. Visul lor de a-şi găsi părinţii se spulberă însă după ce unul dintre ei reuşeşte să-i cunoască pe cei care i-au dat viaţă. Dezamăgirea este atât de profundă şi de dureroasă, încât preferă să se întoarcă la prietenii înaripaţi lângă care se simte ca într-o familie adevărată.
Destinul pare să le surâdă la un moment dat, când agentul FBI Anne Walker îi ia în grijă şi le asigură tot ce-şi poate dori orice copil – o viaţă normală, un cămin adevărat, mers la şcoală, prieteni etc., etc.
Dar visul frumos nu durează, fiindcă Eliminatorii şi „halatele albe” sunt pe urmele lor, mai hotărâţi ca niciodată să-i captureze…
Şi în tot acest amalgam de aventură, mister, curaj şi luptă pentru supravieţuire, Max nu trebuie să uite că – atunci când va veni momentul apocaliptic al omenirii –, ea va trebui să fie salvatoarea vieţii pe Pământ.
„În acest follow-up la Experimentul Angel, Patterson, un povestitor desăvârşit, îşi demonstrează încă o dată abilitatea de a compune scene de extremă acţiune, pline de suspans, cu momente de umor absolut surprinzătoare…” – Booklist
„Răsturnări de situaţii, conspiraţii, întâmplări dramatice… dar şi prezenţa unui câine vorbitor care aduce o notă amuzantă irezistibilă.” – School Library Journal
„Cărţile din această serie se citesc repede şi se încheie în suspans, făcându-te curios să afli ce se întâmplă în volumul următor.” – Erin Collazo Miller, About.com
MAXIMUM RIDE
Serie vândută în peste 16 milioane de exemplare • Tradusă în peste 12 ţări • New York Times Bestseller (29 de săptămâni consecutiv pe locul întâi) • Publishers Weekly Bestseller • ALA Quick Pick pentru Tineri • Selectată în ALA/VOYA „Teens’ Top Ten” • Selectată de New York Public Library la categoria „Books for the Teen Age” • Recomandare Book Sense Pick • Recomandată de editorii de la KLIATT • Premiul Autorul Anului acordat de Children’s Choice • În 2013, un film realizat de Seaside Entertainment şi Universal Pictures
Cartea are 448 de pagini, formatul 13 x 20 cm., este cartonată cu supracopertă şi are preţul de listă 44,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.
 



Şi ştii ceva?
Ne aşteaptă o nouă încercare: clasa a şaptea!
În curând, la Editura Corint Junior, GENERALA: SALVAŢI-MĂ DE-AICI!, de James Patterson şi Chris Tebbetts, cu ilustraţii de Laura Park
O POVESTE AMUZANTĂ, DAR ŞI ÎNDUIOŞĂTOARE, DESPRE CUM ESTE SĂ FII ELEV ÎNTR-A ŞAPTEA!
***
Nu te alarma: te ajut eu!
PASUL 1: Citeşte povestea mea!
PASUL 2: Nu face ca mine!
Iată cum arată următorul an naşpa din viaţa mea!
***
După un an şcolar cu adevărat naşpa, Rafe Khatchadorian de-abia aşteaptă clasa a şaptea. A fost admis la Şcoala de Arte din Marele Oraş şi îşi imaginează că acolo e o zonă liberă, fără matematică, fără istorie. Nimic mai fals!
Competiţia e mai acerbă decât putea el să-şi închipuie şi, ca să-şi câştige o reputaţie bună printre colegii de clasă, trebuie să găsească o cale să-şi transforme viaţa – din plictisitoare, cum e acum, într-un izvor de inspiraţie pentru propriile lucrări. Metoda pe care o adoptă? Operaţiunea Trăieşte intens! Tot ce n-a mai făcut niciodată până acum va face de-aici înainte: de la a învăţa să joace poker şi până la a merge să viziteze muzee de artă modernă.
Dar când o nouă misiune îi dezvăluie lui Rafe secrete legate de propria familie, el este nevoit să hotărască dacă acceptă ca lumea lui să se prăbuşească sau dacă trebuie să lupte ca acest lucru să NU se petreacă…
***
SALUT, SUNT RAFE…
ŞI IATĂ PRIN CE AVENTURI AM MAI TRECUT:
- m-am mutat în Marele Oraş…
- …dar locuiesc în cea mai modestă locuinţă posibilă,
- am fost admis la o şcoală uimitoare…
- …dar elevii nu-s doar isteţi, ci şi nişte snobi sadea,
- mi-am stabilit drept ţel să fac desene inspirându-mă din propriile-mi experienţe minunate…
- …dar nu am nicio experienţă minunată;
- aşa că-s dornic de o nouă misiune, şi mai şi decât prima…
- …iar de data asta sunt hotărât să trăiesc intens – o să fie cea mai interesantă experienţă pe care a trăit-o vreodată un şcolar într-a şaptea!
Aşa că, dacă sunteţi pregătiţi să aflaţi ceva super, super uimitor,
EI BINE, SĂ TRECEM LA TREABĂ!
***
James Patterson a fost ales de copiii din Statele Unite ale Americii ca Autorul Anului în 2010, în cadrul Children’s Choice Book Awards. Multe dintre cărţile sale au devenit bestselleruri internaţionale, printre care seriile Maximum Ride, Vrăjitor şi vrăjitoare, Daniel X, precum şi seria de romane poliţiste al cărei personaj principal este Alex Cross. Scriitorul locuieşte în Florida.
Chris Tebbetts este autorul mai multor cărţi pentru copii, printre care şi seria fantasy şi de aventuri The Viking.
Laura Park, cunoscută ilustratoare, a făcut desenele pentru această carte. Locuieşte în Chicago împreună cu animalul ei de casă preferat… un porumbel.
Cartea are 272 de pagini, formatul 13 x 20 cm., este cartonată şi are preţul de listă 29,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Fiecare gând e important pentru mine! =)